O bătrână de 79 de ani a găsit o soluție cel puțin ciudată pentru a-și trata insomnia. Polițiștilor nu le-a venit să creadă când au văzut acest „record”
O femeie în vârstă de 79 de ani din Belgia a primit o amendă serioasă și riscă să-i fie suspendat permisul de conducere după ce a fost prinsă de polițiști circulând cu o viteză mult peste viteza legală, pe motiv că nu putea să doarmă.
Bătrâna a fost filmată de o cameră rutieră rulând pe autostradă cu 238 km/h în mașina ei, un Porsche Boxster GTS, iar de curând a ajuns și în fața instanței pentru proces, relatează Belgium GVA.
Întrebată de judecători dacă ea chiar se afla la volan atunci când mașina a fost surprinsă pe camerele de supraveghere, femeia nu a avut nicio reținere să-și recunoască faptele, argumentând că o plimbare scurtă și rapidă în bolidul Boxster o va ajuta puțin să scape de insomnie. Aceasta a adăugat că nu a realizat la ce viteză impresionantă a ajuns și a fost de acord, ulterior, cu pedeapsa decisa: o amendă de 4.000 de euro și suspendarea permisului de conducere pentru trei luni.
Aceasta este una dintre cele mai ciudate situații raportate de polițiști, după ce în 2004 o femeie din Scoția a fost amendată cu 200 de lire pentru că mergea prea încet și aproape că oprea mașina la fiecare curbă, aceasta explicând ulterior că nu este obișnuită să conducă noaptea.