O cântăreață celebră își plătește iubitul ca să nu o părăsească
Cine este iubitul artistei? Se numește Bryan Tanaka, are 33 de ani și este dansator.
Potrivit surselor apropiate cuplului, Mariah, ajunsă la 47 de ani, l-a implorat pe Bryan să se întoarcă la ea, după ce aceștia rupseseră relația în luna aprilie, după numai cinci luni. Aceasta ar fi motivat decizia spunând că nu suportă să fie singură. Numai că tânărul dansator nu s-a lăsat convins până nu a obținut din partea cântăreței promisiunea că va primi 25.000 de dolari lunar și cadouri foarte scumpe.
Mariah Carey acceptă situația pentru că oricum Bryan Tanaka face parte din trupa sa de dansatori.
Americanca are deja un istoric trist în ceea ce privește relațiile, având două căsnicii eșuate. Ea a fost căsătorită între anii 1993 și 1997 cu producătorul Tommy Mottola, iar între 2008 și 2014 cu Nick Cannon, cântăreț de rap, cu care Mariah are și doi copii gemeni, Monroe și Moroccan (6 ani).