Un cufăr cu obiecte din aur, care datează de la sfârșitul secolului al IV-lea î.e.n. sau începutul secolului al III-lea î.e.n., a fost descoperit în partea de nord-est a Bulgariei, a anunțat joi Diana Guergova, coordonatoarea acestei expediții arheologice, citată de AFP.
„Un cufăr din lemn, descoperit într-un strat superior al unui tumul din Omurtag din nord-estul Bulgariei, conține oase arse și ofrande valoroase din aur care au fost înfășurate într-o țesătură din fire de aur”, a explicat Diana Guergova.
O diademă ornată cu capete de leu și de animale imaginare, brățări, un inel cu un basorelief al lui Eros, zeul grec al iubirii și al puterii creatoare, și diverse podoabe din fire de păr de cal fac parte din această comoară a geților, unul dintre triburile tracice care au trăit în sud-estul Europei din al doilea mileniu î.e.n. până în secolul al III-lea e.n.
„Comoara se află în cel mai înalt tumul, ce marchează apogeul culturii geților”, care locuiau pe ambele maluri ale Dunării. Acel tumulus face parte din aceeași necropolă în care se află mormintele de la Sveștari, care datează din secolul al III-lea î.e.n., descoperit în 1982, inclus în 1985 în patrimoniul mondial UNESCO.
Diana Guergova a descoperit deja în același tumul, între 1992 și 1996, un mormânt cu coloane dorice și scheletul unui cal înhumat în cadrul ceremoniilor funerare ale geților. Săpăturile ei arheologice au fost la un moment dat întrerupte din cauza lipsei de fonduri.
Arheologii bulgari sunt convinși că un mormânt al unui rege trac va fi descoperit în acel tumul cu ocazia săpăturilor viitoare.
„Descoperirea noastră ilustrează splendoarea acestui sit al geților, un trib care, prin ideile sale despre nemurirea sufletului, a influențat triburi vest-europene, precum celții. Triburile celte au lăsat urme ale trecerii lor prin sud-estul Europei, mai ales obiecte din ceramică, a precizat Diana Guergova.