O companie americană a inventat spuma de ras cu miros de șuncă. „Este un produs de lux”

Publicat: 01 12. 2012, 15:36
Actualizat: 27 03. 2019, 10:16

O companie americană de produse alimentare a lansat pe piață spuma de ras cu miros de șuncă, care, aplicată pe piele, oferă un miros de gustare cu carne de porc, informează femalefirst.co.uk.

Compania J&D’s Foods își descrie produsul ca fiind „o spumă de ras cu aromă de șuncă, sofisticată, un produs de lux”.

Justin Esch – care a inventat produsul, ce poate fi cumpărat pentru suma de 14,99 de dolari – a declarat: „Șunca este delicioasă, oamenii devin entuziasmați când simt mirosul ei. Când intri într-o cameră, nu ți-ar plăcea ca oamenii să fie entuziasmați când te văd?”.

„Nimic nu este mai puternic decât mirosul șuncii. Nimic. Mirosul de șuncă este mirosul campionilor”, a mai spus acesta.