Prima pagină » Magazin » O cunoscută cântăreață își lansează propria linie de accesorii vestimentare

O cunoscută cântăreață își lansează propria linie de accesorii vestimentare

O cunoscută cântăreață își lansează propria linie de accesorii vestimentare
Cântăreața Rihanna își va lansa în curând propria linie de accesorii vestimentare, afirmă presa americană, citată de contactmusic.com.

Cunoscuta cântăreață a depus deja la Oficiul pentru mărci și brevete din Statele Unite o cerere de înregistrare a unui nou brand vestimentar, care va fi specializat în articole din piele și accesorii și se va numi „$CHOOL KIlls”.

„$CHOOL KIlls va fi o linie de accesorii vestimentare, care va include inițial genți, poșete, dar și, ulterior, diverse tipuri de haine. Rihanna iubește în continuare muzica, pentru că muzica este domeniul care a lansat-o, însă ea se concentrează acum pe modă”, a declarat o sursă pentru revista Grazia.

„Rihanna a lansat deja o linie vestimentară de succes în colaborare cu River Island și nu se va limita doar la muzică și turnee pentru tot restul vieții. Va continua să lanseze single-uri și albume, însă a conceput deja câteva planuri prin care speră să se extindă și în alte domenii, precum modă, în următorii ani”, a adăugat aceeași sursă.

Dacă aceste informații se vor confirma, proiectul va reprezenta o nouă incursiune a cântăreței Rihanna în universul modei. În 2013, cântăreața a lansat două linii vestimentare pe care le-a creat în colaborare cu lanțul de magazine River Island din Marea Britanie. De asemenea, celebra cântăreață a fost numită în funcția de director de creație al brandului Puma în 2014.

Rihanna și-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single care a ajuns pe primul loc în topul Billboard a fost piesa „S.O.S.”. Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziție a clasamentelor muzicale: „Umbrella”, „Take a Bow” și „Disturbia”. Înainte de „Loud”, din 2010, cântăreața a lansat albumul „Rated R”, în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt „Talk That Talk” (2011) și „Unapologetic” (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 150 de milioane de exemplare la nivel mondial, iar cântăreața a fost recompensată cu opt premii Grammy.