O curiozitate. Aceasta este cea mai mică maimuță din lume
This browser does not support the video element.
Cea mai mică maimuță din lume poartă denumirea de „marmoseta pigmeu”, iar denumirea științifică este Callithrix pygmaea. Aceasta poate fi întâlnită în pădurile tropicale din vestul bazinului amazonian, în America de Sud.
Maimuțele pigmeu trăiesc în grupuri de șase-opt indivizi și femela naște doi gemeni de două ori pe an, atingând maturitatea sexuală la vârsta de un an și jumătate.
Marmosetele pigmeu comunică între ele prin semnale vocale, dar și chimice și vizuale. Mai mult, strigătul lor de ostilitate nu poate fi perceput de urechea umană.
Blana maimuțelor le ajută să se camufleze, având nuanțe de verde, maro și galben și acestea își pot roti capul 180 de grade. Potrivit Cărții Recordurilor, ediția 2015, maimuțica este capabilă să facă salturi, între crengi, de până la cinci metri.
Un marmoset popular ca animal de companie este marmosetul pigmeu, care este foarte greu de achiziționat și necesită un permis special pentru a-l păstra.
Marmosetul pigmeu este dificil de manevrat pentru că are nevoie de alimentație la fiecare două ore timp de două săptămâni încontinuu.
Această specie mică este cunoscută pentru faptul că își atacă și mușcă stăpânii, scrie roportal.ro. De asemenea, această maimuțică nu ezită să arunce cu fecale către proprietar.
Păstrarea marmoseților ca animale de companie necesită permisiune legală și viitorul proprietar trebuie să se asigure că are în zonă un medic veterinar specializat în tratarea primatelor. Marmoseții sunt animale sociale și nu este o idee bună să fie ținute în cușcă.