O fată care fusese dată dispărută în munți a fost găsită după șase zile. Ce au descoperit salvatorii
Madeline și câinele ei, Mogie, se aflau în zona Parcului Național Glacier când au rătăcit traseul. „Tot ce aveam era salopeta, un pulover cu glugă, un tricou, lesa câinelui și cheile de la mașină”, ​​a mărturisit fata de 23 de ani.
Madeline le-a explicat salvatorilor că a realizat într-un moment că a rătăcit calea, dar a neglijat să se întoarcă. „Mă simt prost, sincer, pentru că a fost o mare greșeală. Într-o zi chiar nu am mai reușit să mă mișc, dar câinele a fost alături de mine”, a mai spus ea. „De obicei, mă plimbam în jur de 10 mile pe zi”, a mărturisit Madeline.
Tatăl fetei, Michael Connelly, a recunoscut că i-a trimis mesaje pe tot parcursul aceste încercări, pentru că a știut că totul se va termina cu nmine. Când a fost găsită, Madeline se simțea doar obosită și flămândă, dar nu avea nici măcar o zgârietură. Fata a fost dusă la cel mai apropiat spital.