O femeie a suferit arsuri grave pe când era bebeluș. După 38 de ani s-a întâlnit cu asistenta medicală care a îngrijit-o. GALERIE FOTO
Tânăra avea poze vechi cu asistenta care o ținea în brațe. Acestea fuseseră publicate într-un raport anual din 1977 al centrului medical. „Mă uitam la acele imagini și vorbeam cu ea, chiar dacă nu știam cine este. Mă relaxa să mă uit la această femeie care părea atât de sinceră în timp ce mă îngrijea”, a declarat Scarpinati, care în copilărie a fost hărțuită de alți copii din cauza semnelor lăsate de arsuri.
Amanda a încercat să o găsească pe asistentă în urmă cu 20 de ani, dar fără succes. Recent a încercat din nou, prin intermediul Facebook. De această dată a izbutit să afle identitatea femeii și să ia legătura cu ea.
Asistenta este Susan Berger, fostă angajată a Albany Medical Center, unde a fost tratată Amanda. Berger este acum președinte executiv al Cazenovia College, din Cazenovia, New York. Cele două femei s-au întâlnit, iar Amanda spune că Susan este o persoană „grijulie și drăguță”, exact așa cum pare în vechile fotografii.
Amanda și Susan