Prima pagină » Magazin » O femeie de afaceri din China a dorit să-și cumpere un BMW cu un sac de mărunțis. De câte ore au avut nevoie angajații ca să numere cele 100.000 de bancnote

O femeie de afaceri din China a dorit să-și cumpere un BMW cu un sac de mărunțis. De câte ore au avut nevoie angajații ca să numere cele 100.000 de bancnote

Angajații unei reprezentanțe BMW din China au avut nevoie de șase ore pentru a număra cele 100.000 de bancnote din geanta unei femei de afaceri, care dorea cu tot dinadinsul să-și cumpere o limuzină de lux.

Antreprenoarea, „doamna Li”, s-a prezentat la un dealership BMW din Zhengzhou cu 100.000 de bancnote de valoare mică, pentru a cumpăra un BMW 730 Li. Bancnotele deteriorate – în valoare de 1 yuan fiecare – au totalizat suma de 10.000 de lire sterline și întregul „transport” a cântărit 100 de kilograme. Potrivit telegraph.co.uk, femeia a plătit diferența de bani cu cardul bancar.

foto: CEN

Douăzeci dintre angajații reprezentanței BMW au stat șase ore să numere bancnotele femeii, respectând întru totul motto-ul „Clientul nostru, stăpânul nostru”. „Am fost tot timpul ocupată și am decis să strâng bancnotele pentru a-mi lua o mașină”, a declarat doamna Li pentru presa locală din China.

foto: CEN

Cazul femeii de afaceri nu este singular. La începutul anului, un bărbat din provincia Hebei a folosit un sac de monezi pentru a cumpăra o mașină de 50.000 de yuani.

foto: CEN

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele