O femeie din Siberia a fost filmată în timp ce mergea goală și desculță prin zăpadă. Femeia care ținea în brațe un copil s-a închinat de mai multe ori înainte de a intra într-o biserică, scrie publicația britanică The Mirror.
Copilul din brațele ei poate fi auzit plângând pe înregistrările făcute de trecători cu telefonul mobil.
Presa locală scrie că femeia ar fi traversat orașul goală pentru a scăpa de spiritele rele.
Incidentul a avut loc în orașul Nizhnevartovsk, din vestul Siberiei, localitate în care la această dată se pot înregistra temperaturi de până la -12 grade Celsius.