Prima pagină » Magazin » O fetiță transsexuală, pe coperta National Geographic. ”Cel mai bun lucru este că acum nu mai trebuie să mă prefac”

O fetiță transsexuală, pe coperta National Geographic. ”Cel mai bun lucru este că acum nu mai trebuie să mă prefac”

O fetiță transsexuală, pe coperta National Geographic. ''Cel mai bun lucru este că acum nu mai trebuie să mă prefac''
Revista National Geographic va consacra numărul din ianuarie 2017 persoanelor transgender și problemelor cu care acestea încă se mai confruntă.

Tocmai de aceea, pe coperta publicației va apărea Avery Jackson, în vârstă de 9 ani, care s-a născut într-un corp de băiat, dar care a decis la 5 ani că este fetiță.

Sub titlul „Revoluția genului”, jurnaliștii de la National Geographic vor publica o anchetă la care au participat 80 de copii, toți în vârstă de 9 ani, din opt țări diferite.

Redactorul-șef al revistei a susținut că a ales acest subiect deoarece persoanele transgender sunt tot mai numeroase, dar continuă să fie respinse sau neînțelese de doi din trei americani.

Avery Jackson a susținut pentru revistă că este un om ca oricare altul: „Nu mai sunt obligată să mă prefac că sunt un băiat. Vreau să fiu tratată ca orice altă ființă umană”, susține Avery.

Comunitatea LGBT a salutat inițiativa, dar unii oameni au amenințat că vor renunța la abonamentul la National Geografic. Cele mai virulente critici au venit din partea dreptei creștine. „Asociația Familiei Americane a denunțat exploatarea unui copil pentru apărarea unei cauze. Animatorul unui radio evanghelic i-a reproșat revistei că a transformat un copil cu sentimente confuze într-o celebritate internațională”, a transmis un jurnalist francez al RFI.

Recomandarea video

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?