O fiolă conținând sânge al fostului papă Ioan Paul al II-lea a fost furată dintr-o biserică
O relicvă religioasă – o fiolă conținând sânge al fostului papă Ioan Paul al II-lea – a fost furată dintr-o biserică din centrul Italiei, iar 50 de carabinieri cercetează zona pentru a o recupera, a anunțat luni presa italiană, citată de AFP.
Fiola a fost furată în urmă cu două zile, alături de o cruce, din micuța biserică San Pietro della Ienca, aflată într-o zonă muntoasă din Abruzzo, o regiune din centrul Italiei, unde fostul papă polonez, decedat în 2005, obișnuia să se plimbe și să schieze, relatează cotidianul La Repubblica.
Câini special dresați participă la această operațiune de căutare, iar Parchetul din Aquila a deschis o anchetă.
Potrivit lui Pasquale Corriere, președintele asociației culturale „San Pietro della Ienca”, citat de agenția de presă Ansa, în lume există doar trei fiole care conțin sânge al fostului papă Ioan Paul al II-lea.
Un relicvar conținând o fiolă cu sânge al papei Ioan Paul al II-lea a fost deja furat în august 2012, însă a fost recuperat de poliție după doar câteva ore.
Ioan Paul al II-lea și papa italian Ioan al XXIII-lea vor fi canonizați pe 27 aprilie, în cadrul unei sărbători unice la Vatican, a anunțat în septembrie papa Francisc.
Pe 27 aprilie 2014 va fi celebrată Duminica Milei Divine, o sărbătoare creată de fostul papă polonez.