Prima pagină » Magazin » O firmă din Spania oferă cursuri profesionale de prostituție cu „loc de muncă garantat la absolvire”

O firmă din Spania oferă cursuri profesionale de prostituție cu „loc de muncă garantat la absolvire”

O firmă din Spania oferă cursuri profesionale de prostituție cu „loc de muncă garantat la absolvire

O firmă din Valencia, Spania, care oferă cursuri profesionale de prostituție cu „loc de muncă garantat la absolvire”, a fost dată în judecată de o parte dintre locuitori, dar va putea să își continue activitatea după ce a câștigat un prim proces.

Contra sumei de 100 de euro „elevii” sunt învățați istoria celei mai vechi profesii din lume, cum să folosescă jucăriile erotice, dar și poziții sexuale din Kama Sutra, scrie Daily Mail.

„Școala de prostituție” a început, în luna mai a acestui an, să își promoveze cursurile cu ajutorul unor afișe care au împânzit campusul universitar din Valencia. La câteva săptămâni de la începerea promovării acestei afaceri, autoritățile din acest oraș spaniol au intentat un proces conducerii firmei cu intenția de a închide afacerea, pe motiv că este ilegal să promovezi o școală unde se învață despre prostituție.

Ieri a avut loc și primul termen în acest caz, iar procurorii au spus că nu există nicio dovadă concludentă cu privire la vreun delict, mai ales că aceste „cursuri” sunt interzise minorilor.

Această decizie a atras și mai multe critici din partea localnicilor, mai ales că acest oraș este unul predominant catolic, religie care condamnă prostituția. Majoritatea persoanelor nemulțumite spun că promovarea unei astfel de „meserii” este un mod greșit de a-i motiva pe spaniolii fără bani să se întoarcă la lucru sau să își găsească un nou loc de muncă.

Cu toate acestea, firma valenciana a invadat campusul universitar al orașului cu afișe, adăugând că va face această industrie mai sigură. Totodată, reprezentanții „școlii de prostituție” dau asigurări că angajatele care au absolvit cursurile aceste școli nu vor ieși din limitele legii.

Până acum s-au înscris 95 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 45 de ani, pentru cursurile care durează aproximativ două ore în fiecare zi, timp de o săptămână.

Reprezentanții firmei au mai precizat că persoanele care vor absolvi aceste cursuri vor primi prima ofertă de muncă: să devină profesor în această „școală”, unde pot ajuta la cursurile practice.