Prima pagină » Magazin » O fotografie din România îi face pe britanici să râdă cu lacrimi: ce obicei ciudat au găsit în țara noastră

O fotografie din România îi face pe britanici să râdă cu lacrimi: ce obicei ciudat au găsit în țara noastră

"Este unul dintre cele mai neobișnuite..."

Obiceiul furatului miresei este considerat a fi o tradiție bizară de către presa britanică. „Este unul dintre cele mai neobișnuite obiceiuri ale României”, scriu cei de la Daily Mail.

Tradiția furatului miresei de la petrecerea de după nuntă a devenit din ce în ce mai comună în București, menționează jurnaliștii britanici numind Capitala „orașul necontestat din Balcani al petrecerii”.

În fiecare sâmbătă seară, miresele din București și nu numai, sunt răpite de către prieteni și aduse la unul dintre cele mai importante obiective turistice din București, Arcul de Triumf, unde sunt „ținute ostatice”.

FOTO: YouTube

Pentru a fi înapoiate, cei care le răpesc cer drept răscumpărare sticle de whisky sau declarații de dragoste în public din partea mirelui, iar negocierile sunt realizate prin intermediul telefonului.

Furatul miresei era parte a ceremoniilor de căsătorie care aveau loc și pe teritoriul Uniunii Sovietice, scriu ziariștii britanici

FOTO: YouTube

În unele state invitații închid mireasa sau o pun să se ascundă într-o altă cameră în timpul petrecerii și îi cer mirelui drept răscumpărare să danseze, să cânte sau chiar să le dea diferite sume de bani.

Presa britanică amintește de momentul în care un fotbalist de top și-a cerut în căsătorie prietena la Arcul de Triumf.

FOTO: YouTube

Astfel, „Arcul de Triumf a rămas în imaginația populară un simbol al căsniciei” și curând monumentul a devenit un loc obișnuit unde sunt aduse miresele furate.

Sâmbăta trecută, circa 20 de mirese au fost aduse la Arcul de Ttrimf din Capitală. Una dintre ele fusese adusă aici chiar din afara Bucureștiului, iar alta luase o mitralieră de jucărie de la unul dintre nuntașii îmbrăcați în talibani care o răpiseră și se prefăcea că o folosește în fața monumentului.

FOTO: YouTube

Autoritățile nu le spun nimic nuntașilor, iar șoferii care trec prin zonă claxonează atunci când văd miresele și le fac cu mâna.

„Totul a fost plănuit în cazul meu. O limuzină mă aștepta în fața restaurantului. Am primit semnalul de plecare de la prietenii mei și am venit aici să ne distrăm”, a declarat Alisar Dragne, una dintre miresele care s-au aflat la Arcul de Triumf în acest weekend.

„Acum toată lumea se gândește ce răscumpărare să îi ceară mirelui”, a mai declarat ea.