O fotografie în care Angelina Jolie pozează topless alături de un cal alb, scoasă la licitație
O fotografie realizată de David LaChapelle în urmă cu 12 ani, în care actrița americană Angelina Jolie pozează topless alături de un cal alb, va fi scoasă la licitație de casa Christie’s, în luna mai, la Londra, informează dailymail.co.uk.
Fotografia, despre care experții casei Christie’s spun că ar putea fi vândută cu 35.000 de lire sterline (41.000 euro), face parte dintr-un lot mai mare de imagini, care vor fi scoase la vânzare la licitația intitulată „Wild Side of Photography”.
Această fotografie color, care nu a fost prezentată niciodată în public până acum, a fost realizată în 2001 și o prezintă pe celebra actriță americană, pe atunci în vârstă de 25 de ani, aplecându-se pe spate, topless, cu părul liber, lăsând la vedere unele dintre numeroasele ei tatuaje. Unul dintre acestea, realizat pe brațul stâng al actriței, conține numele „Billy Bob”, un omagiu adus soțului ei din acea perioadă, actorul Billy Bob Thornton. În prezent, Angelina Jolie nu mai are acest tatuaj, pe care l-a șters în urmă cu câțiva ani.
Fotografia actriței, în prezent în vârstă de 37 de ani, va fi scoasă la licitație alături de o alta, în alb-negru, în care Angelina și Brad Pitt au pozat ca soț și soție, în 2005. Această imagine a fost realizată pentru un pictorial pentru revista W, înainte ca cei doi să anunțe oficial că formează un cuplu în viața reală. Acest clișeu alb-negru este estimat între 8.000 lire sterline și 12.000 lire sterline (9.300 euro – 14.000 euro).
Ambele fotografii sunt incluse în secțiunea „Contemporary” a acestei licitații, în care principalele patru opere propuse spre vânzare aparțin controversatului fotograf american David LaChapelle.
O altă fotografie șocantă realizată de David LaChapelle este „2009 Berlin Stories”, care prezintă un grup de bărbați și femei la o petrecere de Revelion la New York, în anii 1930, realizată din imaginație.
Licitația, care va include secțiunile „Woman”, „In All Her Guises”, „Into The Wild” și „Fashion Icons”, propune fotografii ale unor maeștri ai genului din secolul al XX-lea, dar și operele atent selecționate ale unui grup de fotografi contemporani, precum Helmut Newton, Henri Cartier-Bresson și Horst P. Horst.
La această licitație vor fi scoase la vânzare 108 loturi, iar valoarea totală a fotografiilor a fost estimată la aproximativ 1,5 milioane de lire sterline (1,76 milioane euro).