O fotografie inedită cu Elizabeth Taylor și Richard Burton, prezentată în premieră într-o expoziție
O fotografie inedită cu Elizabeth Taylor și Richard Burton, realizată la începutul relației lor tumultuoase, va fi prezentată pentru prima dată publicului larg într-o expoziție care va fi vernisată la National Portrait Gallery din Londra, informează dailymail.co.uk.
Fotografia a fost realizată de fotograful Michael Peto în octombrie 1963, la începutul relației dintre cei doi actori. Fotografia, care surprinde detalii intime din viața de zi cu zi a celor două vedete, nu a fost niciodată prezentată în public.
Elizabeth Taylor purta în acea zi un taior elegant și o pălărie asortată și este surprinsă în momentul în care îi înmâna actorului Richard Burton o țigaretă aprinsă, în timp ce starul galez scria câteva notițe, chiar în timpul înregistrărilor pentru piesa radiofonică „Under Milk Wood” de Dylan Thomas, pentru BBC, în octombrie 1963.
Acest clișeu fotografic face parte dintr-un set de 10 fotografii realizate de Michael Peto (1908-1970) la Londra între anii 1950 și 1960, care vor fi expuse începând din 17 septembrie, la National Portret Gallery din Londra.
Printre celelalte instantanee se remarcă o fotografie cu Samuel Beckett realizată în apartamentul său din Paris în 1961, una cu Jennie Lee, fotografiată în apropiere de Parlamentul britanic în 1965, și o alta cu Paul McCartney și trupa The Beatles în timpul filmărilor de la producția cinematografică „Help!”, regizată de Richard Lester în 1965.
Elizabeth Taylor și Richard Burton s-au cunoscut în timpul filmărilor de la superproducția hollywoodiană „Cleopatra”, în 1962, într-o perioadă în care ambii erau căsătoriți cu alți parteneri. Fotografiile făcute de Michael Peto au fost realizate înainte de prima lor căsătorie, în martie 1964. Liz Taylor și Richard Burton au avut o relație tumultuoasă, iar după ce prima lor căsnicie s-a încheiat printr-un divorț în 1974, cei doi actori s-au căsătorit din nou în anul următor, divorțând însă pentru a doua oară, în 1976.
La 16 luni de la cel de-al doilea divorț al cuplului, Rochard Burton declara despre relația sa turbulentă cu Liz Taylor: „Nu poți să pui laolaltă două tuburi de dinamită fără să te aștepți ca ele să explodeze”.