Prima pagină » Magazin » O fundație cumpără păduri din Județul Argeș, unde va fi înființat un parc național

O fundație cumpără păduri din Județul Argeș, unde va fi înființat un parc național

O fundație cumpără păduri din Județul Argeș, unde va fi înființat un parc național
Fundația Conservation Carpathia (FCC) precizează, într-un comunicat, că a demarat o amplă acțiune de strângere de fonduri pentru cumpărarea pentru conservare a pădurilor în județul Argeș, susținând că acesta este cea mai eficientă cale de a proteja aceste arii și că va crea acolo un parc național.

Reprezentanții ONG-ului precizează că până în acest moment s-au cumpărat pentru conservare 16.000 de hectare, fiind vizate inclusiv păduri amenințate din zona Parcului Național Piatra Craiului.

„În ciuda speculațiilor din presă, cumpărarea pădurilor este singura cale eficientă, în acest moment, pentru a le conserva în regim de protecție integrală. Chiar și pădurile din ariile naturale protejate, aflate în grija statului, sunt amenințate, deoarece legislația care presupune compensații pentru pădurile protejate nu se aplică, iar administrațiile ariilor protejate sunt subfinanțate. Un bun exemplu sunt pădurile tăiate abuziv în Munții Făgăraș, în ultimii 10 ani, masacrul fiind ușor de observat inclusiv cu ajutorul Google Earth”, se arată în comunicatul fundației.

FCC mai spune că urmărește să creeze pe suprafața cumpărată de păduri un parc național, pe care să-l promoveze ca pe un echivalent al Yellowstone-ului.

În acest scop, fundația a accesat fonduri în cadrul Granturilor Spațiului Economic European (SEE) de 449.440 de euro, la care se adaugă o cofinanțare proprie de 220.350 de lei, pentru a realiza un studiu privind potențialul economic și ecologic al activităților bazate pe conservare și posibilitatea de îmbunătățire a economiei locale în Munții Făgăraș, sit Natura 2000.

Proiectul, pentru care contractul de finanțare a fost semnat în mai, se va desfășura pe o perioadă de 12 luni, având ca arie de desfășurare zonele din jurul sitului Natura 2000 Munții Făgăraș, adică 27 de localități, din județele Argeș, Sibiu, Brașov și Vâlcea.

Potrivit inițiatorilor, studiile care se vor realiza în cadrul proiectului vor demonstra că există alternative economice generatoare de venituri pentru populația locală, în paralel cu protejarea naturii, și vor arăta ce activități economice se pot face protejând totodată natura, iar pentru aceste activități vor fi elaborate planuri de afaceri însoțite de mecanisme de atragere a finanțărilor. Toate acestea vor fi puse la dispoziție gratuit pentru întreprinzătorii locali.

Reprezentanții FCC precizează că fundația este un românească, aflată sub incidența legilor țării, și în cadrul căreia activează o echipă formată în marea majoritate din cetățeni români.

Totodată, Prințul Charles nu are nici o legatură cu activitățile FCC, „în afara faptului că le cunoaște și apreciază proiectele de conservare din Transilvania”, mai precizează sursa citată.

Mai mult, în statutul fundației este inclusă clauza prin care toate suprafețele cumpărate pentru a alcătui viitorul parc vor fi donate statului român în momentul în care acesta va putea asigura administrarea parcului, în comformitate cu statutul său”, se mai spune în comunicat.