O găsești în toate sălile de sport dar nu știai că are un trecut atât de tenebros
La începutul anilor 1800, benzile de alergare au fost create pentru a-I pedepsi pe prizonierii englezi. În acea perioadă, sistemul penitenciar britanic era foarte sever. Execuțiile și deportările erau pedepse frecvente aplicate deținuților. Iar cei care scăpau, îndurau condiții mizere în celule, scrie TVR.
Mișcările sociale, conduse de grupuri religioase sau de celebrități precum Charles Dickens, au reușit să schimbe metodele de reabilitare a prizonierilor. Atunci a fost introdusă banda de alergare, inventată de inginerul Sir William Cubitt, fiul unui morar. Acesta a propus ca deținuții să meargă pe benzi care să propulseze morile, să macine cereale sau să pompeze apa.
Banda lui Cubitt se învârtea în jurul unui ax orizontal, astfel că cei care o foloseau erau obligați să pășească în sus, ca pe o scară fără capăt. Dispozitivul era văzut ca un aparat ideal pentru a-I ține în formă pe prizonieri, care au ajutat prin punerea în mișcare a morilor, la reconstrucția economiei britanice, decimată de războaiele cu Napoleon.
Se estimează că deținuții petreceau în jur de șase ore pe zi, cinci zile pe săptămână, pe benzile de alergare. Asta înseamnă că ar fi urcat 4267 de metri, aproape jumătate din înălțimea Everestului.
Ideea lui Cubitt s-a răspândit repede și, în numai 10 ani de la invenția ei, banda de alergare a fost folosită și în Statele Unite.
În 1884, James Hardy, un gardian de la o închisoare din New York a afirmat că nu asprimea acestui aparat îi terorizează pe prizonieri, ci rutina, faptul că nu există o finalitate.
Benzile au rezistat în Anglia până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când au fost interzise, pe motiv că sunt prea chinuitoare.