O locuință din România, în TOP 10 case ecologice din întreaga lume

Publicat: 31 12. 2012, 20:51
Actualizat: 21 10. 2014, 19:43

Casa ecologică a arhitectei Ileana Mavrodin, amplasată pe malul drept al râului Nera, în localitatea Sasca Montană- județul Caraș, a intrat anul acesta în top 10 al caselor ecologice din întreaga lume, potrivit site-ului Natural Homes.

Cunoscută sub numele de „casa cob”, locuința din România a arhitectei este construită exclusiv din materiale naturale în ideea să-i ajute pe oameni să descopere comuniunea cu natura.

„Experimentul ecologic este amplasat pe malul drept al Nerei la ieșirea din chei, vis-a-vis de satul Sasca Română. Menirea acestei căsuțe este să vă inspire și să vă implice în acest gen de arhitectura”, scrie Ioana Mavrodin pe site-ul Casa Verde.

Casa este construită din „cob”- un amestec din pamânt lutos, apă, paie și nisip fără cofraje, caramizi sau chimicale, după cum explică arhitecta.