O mamă din Marea Britanie și-a pus fiul sănătos într-un scaun cu rotile și i-a spus că are cancer
O mamă din Marea Britanie și-a pus unul dintre cei trei copii într-un scaun cu rotile și le-a spus oamenilor că are cancer. Ea a strâns, astfel, 85.000 de lire sterline sterline de la serviciile sociale și a reușit să își cumpere casă și mașină nouă, dar și să meargă în vacanțe scumpe, arată Daily Mail.
Britanica a fost condamnată la trei ani și nouă luni de închisoare pentru că a abuzat emoțional de fiul ei cel mare.
În general, familia La Garde nu avea multe contacte sociale. Totul s-a schimbat când mama le-a spus vecinilor că fiul ei cel mare are cancer. Femeia a falsificat un document medical și le-a spus tuturor că băiatul ei are leucemie autoimună. Mai mult, ea l-a făcut și pe copil să creadă că este grav bolnav.
Pentru a părea că băiatul este într-adevăr bolnav, mama i-a ras părul și sprâncenele. Cel care a dat în vileag escrocheria a fost tatăl copilului, care a devenit suspicios după ce a văzut actele medicale duse la școală de mama copilului.
Când a fost arestată, mama a declarat că l-a tuns chel pe copil pentru că avea o tunsoare proastă, dar nu i-a spus niciodată că el ar fi avut cancer.