O mamă perfect sănătoasă a născut un copil de nota 10. Câteva zile mai târziu, aceasta zăcea pe patul de spital în comă indusă
Totuși, Lindsey nu a petrecut foarte mult timp acasă, alături de copilul ei. A doua zi, femeia era din nou în spital, fiind băgată repede în sala de operații. În final, tânăra mămică zăcea pe patul de spital în comă indusă.
Medicii au descoperit că Lindsey suferea de necroză fasceită, o boală „mâncătoare de carne”. Pentru a învinge infecția, a fost nevoie de măsuri drastice, astfel că femeia, în vârstă de 33 de ani, s-a trezit cu mâinile și picioarele amputate și cu histerectomie totală.
Șapte luni mai târziu, Lindsey era încă imobilizată pe un pat de spital, luptându-se pentru mici victorii precum părăsirea centrului medical pentru o plimbare în scaun cu rotile. Și, cu toate că fiul și soțul ei o vizitează zilnic, cei trei nu mai sunt familia care obișnuiau să fie înainte de această tragedie.
Lindsey și familia ei au depus o plângere pentru neglijență împotriva spitalului la care femeia a născut și împotriva medicilor și asistentelor care au ajutat-o să nască. Aceștia sunt convinși că totul s-a produs din cauza unei erori medicale sau din cauza slabei igiene din spital.
Avocatul familiei a declarat că după naștere, o parte din placenta pacientei nu a fost îndepărtată și că o rană de la nivelul vaginului nu a fost suturată corespunzător, aceste lucruri fiind responsabile pentru infecția pe care a luat-o aceasta.
Spitalul nu a răspuns în mod public acuzațiilor aduse.
Lindsey a scăpat, în prezent, de infecție, însă are nevoie de o serie de operații suplimentare, incluzând aici și un transplant de rinichi.