Tinerii americani au găsit o nouă metodă de a consuma alcool astfel încât efectele acestuia să fie aproape instantanee, scrie USA Today.
Mai exact, ei inhalează aburii, metodă care „scurtează” circuitul normal al alcoolului în organism, acesta ajungând direct în plămâni și la creier, fără a fi procesat înainte.
Tot mai multe înregistrări care detaliază metoda au început să apară pe platforma video YouTube.
Medicii avertizează însă că inhalarea vaporilor este periculoasă și poate duce la intoxicații cu alcool sau chiar la comă.
„Trăiești acea senzație de amețeală în scurt timp, iar asta e partea periculoasă. Nu îți dai seama cât de mult consumi”, explică Kirsten Hawkins, medic la Spitalul Georgetown University, din Washington.
Hawkins avertizează totodată că metoda prezintă și alte riscuri medicale, cum ar fi posibilitatea transmiterii unor boli precum meningita bacteriană sau virală, în cazul în care tinerii folosesc același recipient.
Adolescenții pasionați de inhalarea vaporilor de alcool spun că metoda îi ajută să se amețească fără a consuma calorii. Experții susțin însă că, deși în cantitate mai redusă, inhalarea vaporilor presupune și consum de calorii, în special atunci când vine vorba de tărie.