O nouă achiziție pentru Antena 1

Publicat: 26 01. 2015, 14:27

 „Să fii prezentatorul unui format de succes internațional, să ai ocazia să filmezi în Thailanda, să poți lucra cu o echipă de profesioniști și prieteni, sunt câteva din motivele care m-au atras la acest proiect. Va fi ceva nou pentru mine, mai ales că rolul prezentatorului nu este doar acela de a introduce în scenă personaje, ci voi fi în permanență în mijlocul concurenților și al tentațiilor, le voi cunoaște poveștile, le voi da sfaturi, voi media conflicte. Thailanda este una din țările mele preferate, unul dintre cele mai frumoase locuri în care am ajuns până acum, așa că în această primăvară va invit și pe dumneavoastră pe „€œInsula iubirii”, locul în care emoțiile se vor trăi la intensitate maximă!”, a declarat Radu Vâlcan, pentru postul tv cu care a semnat recent.  
 
 Potrivit formatului românesc, pe „Insulă” se va pune la încercare intensitatea și veridicitatea sentimentelor care leagă patru cupluri și, implicit, fidelitatea fiecărui partener. Cupluri care au relații de lungă durată însă nu au decis încă să facă marele pas își vor putea testa relația prin intermediul acestui reality a€show și vor află astfel dacă cel/cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor.  
 
 Filmările se vor desfășura, în premieră pentru o producție românească,  în Thailanda, în locații exotice. Persoanele care alcătuiesc un cuplu vor sta separate de jumătățile lor. Ca și când asta nu ar fi fost de ajuns, opt persoane total necunoscute până la acel moment vor încerca să îi seducă pe fiecare dintre participanții la show, pentru a le testa sentimentele. Filmările se vor desfășura în sistem de reality, participanții fiind supravegheați 24 de ore din 24.  
 
 La finalul show-ului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau sunt nevoiți să meargă pe căi separate. Formatul „Temptation Island” s-a bucurat de mare succes în toate țările în care a fost difuzat.