Prima pagină » Magazin » O nouă inscripție plasează APOCALIPSA la sfârșitul anului 2012

O nouă inscripție plasează APOCALIPSA la sfârșitul anului 2012

ULTIMA ORĂ

O inscripție descoperită de arheologi în Guatemala plasează Apocalipsa la aceeași dată ca cea din calendarul maiaș- 21 decembrie 2012, scrie Daily Mail.

Inscripția descoperită acum în La Corona, Guatemala, devine cea cel de-al doilea vestigiu care asociază sfârșitul lumii cu această dată. Aceasta are 1.300 de ani vechime și este una dintre cele mai reprezentative hieroglife descoperite în ultimele decenii.

Apocalipsa se referă, în cazul maiașilor, la sfârșitul unui ciclu de 5.125 de ani din calendarul maiaș. Primul an maiaș este anul 3113 înainte de Cristos.

În anul 2008 arheologii Canuto și Tomás Barrientos de la Universitatea Valle de Guatemala au demarat săpăturile din La Corona și au descoperit mai multe hieroglife gravate în niște trepte de piatră. Odată cu descifrarea lor, în luna mai, Stuart a descoperit referirea la anul 2012 pre una dintre trepte, într-un șir de 56 de simboluri.

Cercetătorii susțin că aceastea au fost făcute cu ocazia vizitei cel mai influent conducător maiaș al acelor timpuri, Yuknoom Yich’aak K’ahk’ din Calakmul, în anul 696 înainte de Cristos, la doar câteva luni după ce a fost înfrânt de rivalul său Tikal.

Departe de a fi o profeție legată de anul 2012,  gravura încadrează domnia controversată a regelui într-o eră cosmologică mai mare.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile