Prima pagină » Magazin » O nouă specie de pești a fost denumită după un personaj din „Războiul stelelor”

O nouă specie de pești a fost denumită după un personaj din „Războiul stelelor”

Personajul cinematografic Greedo era un vânător de recompense, care a avut o scurtă apariție în primul film din această franciză, "Star Wars: Episode IV - A New Hope", lansat pe marile ecrane în anul 1977.

Personajul cinematografic Greedo era un vânător de recompense, care a avut o scurtă apariție în primul film din această franciză, „Star Wars: Episode IV – A New Hope”, lansat pe marile ecrane în anul 1977. Acel personaj de ficțiune, ucis foarte repede de Han Solo – unul dintre personajele principale – avea un chip alungit și cu ochi proeminenți. Aceste caracteristici le prezintă și noua specie de pește-pisică denumită după el.

Primele exemplare din această specie au fost descoperite în 1998 în fluviul Gurupi din Brazilia. Oamenii de știință au avut nevoie de mai mulți ani până să facă lumină asupra identității acelor exemplare. Descrierea lor a fost realizată de Jonathan Armbruster, profesor de biologie la Universitatea Auburn din statul american Alabama, care a examinat mai multe exemplare ce au fost capturate în anul 2005.

În acel an, biologul american a ajuns la concluzia că peștii aparțineau peckoltia vittata, o specie deja existentă. Totuși, având numeroase dubii în legătură cu acea interpretare, savantul american a decis să analizeze din nou peștii brazilieni, cu mai multă atenție, în septembrie 2014. De această dată, nu a mai existat niciun dubiu: ei aparțineau unei specii noi.

Într-un comunicat de presă, Jonathan Armbruster spune că numele speciei i-a venit în minte după o discuție pe care a purtat-o cu unul dintre colegii săi, Chris Hamilton: „A primit acel exemplar și mi-a zis că seamănă cu un personaj din «Star Wars». După câteva momente de gândire, mi-am dat seama că se referea la Greedo”.

Astfel, noua specie de pești brazilieni a primit denumirea oficială Peckoltia greedoi.

Noua specie de pești nu este singura care a primit o denumire ce reprezintă un omagiu adus unui personaj de ficțiune sau unei celebrități reale. Anterior, savanții au acordat unei specii de muște denumirea Scaptia beyonceae, după numele cântăreței Beyonce, iar o specie dispărută de artropode a primit numele Kootenichela deppi, o denumire aleasă pentru a omagia personajul Edward-mâini-de-foarfece interpretat de actorul Johnny Depp în filmul omonim.