Prima pagină » Magazin » O ofertă de nerefuzat. Cât costă casa lui Al Capone din Chicago

O ofertă de nerefuzat. Cât costă casa lui Al Capone din Chicago

Casa din Chicago a gangsterului Al Capone a fost scoasă la vânzare pentru suma de 225.000 dolari. În 1923, mafiotul s-a mutat din New York în Chicago și a cumpărat o vilă cu șase dormitoare.

Al Capone a fost trimis în Illinois, unde a condus clubul Four Deuces, care permitea desfășurarea jocurilor de noroc, consumul de alcool și bineînțeles prostituția, în perioada prohibiției americane. „Aceasta a fost casa lui Al Capone din Chicago. Fiecare etaj este alcătuit din trei dormitoare”, se arată în anunțul de vânzare a locuinței celebrului gangster.

Primul etaj a fost renovat în 2008. Una din băi dispune și de un jacuzzi, iar al doilea etaj are parchet din lemn de esență tare. De asemenea, garajul locuinței lui Al Capone are o capacitate de două mașini. Cei care doresc să cumpere casa trebuie să facă dovada că au toți banii necesari.

Potrivit The Chicago Tribune,  Al Capone a cumpărat casa din Chicago cu suma de 5.500 dolari, pe vremea când lucra ca gardă de corp într-un bordel. Potrivit surselor istorice, în subsolul clubului condus de Al Capone au fost torturate numeroase persoane. La finele anilor ’20, gangsterul s-a mutat în Florida, după ce rivalii au încercat să-l asasineze.

În 1931, Al Capone a primit o pedeapsă de 11 ani cu închisoarea pentru evaziune fiscală. Autoritățile nu au reușit să obțină o condamnare pentru numeroasele infracțiuni violente săvârșite de Capone și oamenii săi. Mafiotul a fost eliberat din închisoarea Alcatraz în 1939 și a decedat în 1947. În perioada de glorie, afacerile ilicite ale lui Capone generau venituri de 100 milioane de dolari pe an.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Meghan Markle și Prințul Harry se întorc împreună în Marea Britanie pentru prima dată după patru ani