O pisică, prizonieră de mai multe zile într-un magazin, după ce ANAF a pus sigiliul pe ușă

Publicat: 04/02/2016, 20:47

Pe ușă scris mare: Spațiu sigilat de ANAF. Iar oamenii se opresc, privesc animalul și merg mai departe. O scenă care se repetă de peste o săptămână pe Bulevardul Revoluției.

Iar în ultimele zile, discuțiile pe subiect sunt tot mai aprinse.

„Oare în ce țară trăim că suntem în Uniunea Europeană, se poate să ținem în captivitate un animal o pisicuță?! Magazinul a fost sigilat de ANAF. Să se facă o comisie, să deschidă magazinul, să scoată animalul, este un animal de companie, este păcat de e.”, a spus revoltat, un bărbat din Drobeta Turnu Severin care a trecut de mai multe ori prin fața magazinului și a vazut animalul.

În cele din urmă, în cursul zilei de joi, o femeie a sunat la 112 și a cerut ajutorul pompierilor ca să scoată animalul flămând din magayin. Doar că de acolo a început birocrația tipic românească. Pompierii au îndrumat-o pe femeie către Poliție, Poliția spre ANAF și uite-așa, în 24 de ore, nimeni nu a reușit să deschidă ușa.

Târziu, polițiștii au anunțat că în cursul zilei de vineri, inspectorii ANAF din Târgu Jiu vor veni la Drobeta Turnu Severin și împreună cu polițiștii vor elibera pisica. Iar la final, așa cum scrie la lege, se va întocmi și un proces verbal. Magazinul de haine a fost sigilat în urma unor probleme pe care proprietarul turc le-ar avea cu legea și nimeni nu știe exact când și mai ales cum a reușit să intre pisica în clădire.

Oana Buzatu

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...