O plajă a fost închisă după ce o femeie a îngropat un obiect în nisip: Nu putem tolera așa ceva. Parcă era surdă
Turiștii care se relaxau pe plaja Boracay au rămas stupefiați și au filmat momentul în care o femeie spală în apă un copil, în timp ce o alta îngroapă în nisip un scutec murdar. Unii dintre martori au declarat că au încercat să le oprească pe femei, dar au fost ignorați.
„Se comportau de parcă erau surde. S-au întors în apă și au continuat să spele copilul”, a povestit un martor.
Miercuri, presa locală a anunțat închiderea porțiunii de plajă în care a fost filmată femiea îngropând scutecul bebelușului.
„Am interzis temporar înotul, câtă vreme facem curat și căutăm scutecul îngropat. Încercăm să le dăm broșuri turiștilor, să-i informăm ce au și ce nu au voie să facă, cum trebuie să arunce resturile și că nu au voie să își facă nevoile pe plajă”, a declarat un oficial, conform news.abs-cbn.com.
Secretarul de Turism, a atras atenția asuprea faptului că astfel de gesturi sunt pedepsite: „Nu contează că este vorba despre străini sau depre filipinezi. Toți ar trebui mustrați. Există pedepse ăentru astfe de fapte. Partea bună este că filipinezii sunt foarte implicați și vor să păstreze plaja curată. Dacă văd ceva greșit, ne anunță, iar noi putem pedepsi vinovatul. Nu putem tolera așa ceva”.
Pentru identificarea celor două femei a fost deschisă o anchetă.