Prima pagină » Magazin » O polițistă-problemă, dată afară după ce și-a UMILIT colegii de 25 de ori: „Ai o cremă pentru o infecție INTIMĂ?”

O polițistă-problemă, dată afară după ce și-a UMILIT colegii de 25 de ori: „Ai o cremă pentru o infecție INTIMĂ?”

O polițistă-problemă, dată afară după ce și-a UMILIT colegii de 25 de ori: „Ai o cremă pentru o infecție INTIMĂ?
O polițistă din Marea Britanie a fost concediată după ce a folosit injurii și s-a flatulat în secția de poliție la care lucra.

Aceasta a recunoscut folosirea limbajului, dar a precizat că face parte din „cultura” acelei secții, scrie The Sun.

Fitzpatrick a recunoscut că a tras pârțuri lângă biroul în care lucra, temporar, ca sergent. „Nu a fost intenționat”, a precizat însă femeia.

Polițista, mamă a doi copii, nu a luat în serios situația jenantă: „Am uneori tendința să glumesc prea mult. Uneori, vorbesc precum Borat sau folosesc o voce prostească, pentru a spune: „Mai bine afară decât înăuntru”.

Fitzpatrick a fost vizată de nu mai puțin de 25 capete de acuzare, care vizează comportamentul inadecvat din anul 2017, în cadrul secției de poliție din Bedwas, Caerphilly.

Într-una din situații, Fitzpatrick a arestat un șofer și i-a spus că se deplasează „ca o târfă”. Polițista și-a cerut însă scuze, la insistențele colegului de echipaj.

Cu altă ocazie, Fitzpatrick și-a întrebat o colegă dacă nu cumva are „o cremă pentru o infecție intimă”.

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire