Prima pagină » Magazin » O prezentatoare tv transmitea live despre întârzierile trenurilor, fără să știe ce se întâmplă chiar în spatele ei. Telespectatorii au văzut totul

O prezentatoare tv transmitea live despre întârzierile trenurilor, fără să știe ce se întâmplă chiar în spatele ei. Telespectatorii au văzut totul

O prezentatoare tv transmitea live despre întârzierile trenurilor, fără să știe ce se întâmplă chiar în spatele ei. Telespectatorii au văzut totul
Un bărbat a fost lovit de o motocicletă pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Londra. Întreaga scenă a fost filmată chiar în timpul unei transmisii în direct din timpul jurnalului de seară.

Telespectatorii care au urmărit ieri știrile serii ale postului de televiziune ITV News, din Marea Britanie, au fost martorii unui accident care s-a petrecut chiar în timpul unei transmisiuni în direct, notează The Telegraph.

Reporter Ria Chatterjee era în direct și vorbea despre ultimele noutăți cu privire la întârzierile avute în aceste weekend de trenurile Eurostar, acele trenuri care fac legătura între Paris, Londra și Bruxelles.

La un moment dat, prin spatele reporteriței se vede cum un bărbat, care traversează neregulamentar strada este dărâmat de o motocicletă. Din imagini se poate observa cum motociclistul încearcă să evite impactul cu pietonul și se lasa pe partea stângă, în speranța că va putea opri motorul fără să-l atingă pe bărbatul care trecea strada. Accidentul nu a fost unul serios, deoarece pietonul se ridică la scurt timp după ce este dărâmat, după cum se poate vedea în imagini.

Deși accidentul s-a petrecut la câțiva metri în spatele ei, Ria Chatterjee nu a sesizat cele întâmplate.