O profesoară din Belgia a deschis o fabrică de ciocolată în Gorj. Cum se face ciocolata în comuna Crasna

O profesoară din Belgia a deschis o fabrică de ciocolată în Gorj. Cum se face ciocolata în comuna Crasna
Publicat: 14/05/2012, 15:08
Actualizat: 14/05/2012, 15:22

O profesoară de pian din Belgia, care s-a stabilit în comuna Crasna, și-a deschis o fabrică de ciocolată în județul Gorj, în cadrul căreia va folosi fructe de pădure culese din zonă, restul ingredientelor fiind aduse de la Bruxelles, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marie Carels s-a stabilit în comuna Crasna, la peste 40 de kilometri distanță de Târgu Jiu, unde și-a construit în ultimii ani o locuință în stil rustic, din toamna anului trecut ea investind circa 150.000 de euro în fabrica de ciocolată.

Belgianca este căsătorită cu Boris Weyssow, care este profesor fizică la universități din Germania, Belgia și România, el făcând naveta între Bruxelles, Munchen, Craiova, Timișoara și Crasna, după cum spune soția sa.

„Am venit în România cu mai mulți ani în urmă, ne-am implicat în schimburi culturale, soțul meu are colegi care predau aici și cu care suntem prieteni și, așa, am descoperit ce țară frumoasă aveți și ce oameni primitori sunt pe aceste meleaguri. Ne-am decis să ne mutăm din Belgia și am căutat prin anunțurile de mică publicitate o zonă unde să cumpărăm un teren pe care să ne reconstruim viața. E adevărat că soțul meu stă puțin aici, dar eu pur și simplu sunt îndrăgostită de oamenii de aici, de sufletul lor, de clima de pe aceste meleaguri, de aproape tot ce există în România. La noi cerul e mai tot timpul cenușiu, aici e tare frumos”, spune belgianca.

Marie Carels afirmă că s-a decis să investească într-o fabrică de ciocolată chiar dacă era conștientă că va avea probleme birocratice. Timp de un an a alergat pe la diferitele instituții ale statului român pentru a lua tot felul de aprobări și pentru a funcționa legal.

„În Germania mergi la un ghișeu și în 30 de minute îți rezolvi problema cu mașina. La voi am făcut turul Gorjului timp de o săptămână și de-abia am rezolvat cu înmatricularea furgonetei cu care ne transportăm ciocolata. Dar acum s-au rezolvat toate, nu mai sunt probleme, putem lucra în liniște”, declară profesoara de muzică.

Carels a angajat cinci localnici pe care i-a „școlit” în tainele producerii ciocolatei, mâna sa dreaptă fiind un fost mecanic de la Uzina Mecanică Sadu și de la Parcul Industrial Sadu. Ion Popescu spune că a trebuit doar să fie atent la sfaturile pe care le-a primit pentru că meseria a învățat-o la locul de muncă.

„Nu e nicio greutate, deși de la mecanică la ciocolatier e o diferență. Nu mă gândeam să lucrez vreodată într-un astfel de domeniu, dar am avut șansa și acum îmi fac treaba cu mare plăcere. Condițiile de lucru sunt excelente, iar faptul că patroana noastră a învățat limba română ne scutește de eventuale neînțelegeri”,spune Popescu.

Maria Carels se declară mulțumită de angajații pe care îi are și de rezultatele muncii lor, pralinele și ciocolatele produse la Crasna fiind comercializate, deocamdată, la un magazin deschis la Târgu Jiu de fabrica de ciocolată a belgiencei.

Prețul unui kilogram de ciocolată, indiferent că este vorba de figurine de iepurași sau păsări ori de ouă de Paști, este de 100 lei.

„Mai căutăm și un agent de marketing și sper să ne dezvoltăm pentru că avem produse de cea mai bună calitate. Aducem materiile prime doar de la Bruxelles, unde le găsim la prețuri mult mai mici decât cele din România, și producem produse finite la prețuri mai mici decât cele din Belgia. Pentru început, sunt mulțumită de ceea ce facem aici și avem în plan să ne dezvoltăm pe parcurs”, afirmă Carels.

Fabrica de ciocolată folosește însă și materii prime care există în plan local, Maria Carels menționând că utilizează lapte și smântână colectate la Târgu Jiu, de la localnici achiziționând fructe din gospodării, dar și fructe de pădure.

„Zona este foarte bogată în zmeură, mure, afine, cireșe, vișine, nuci. Toate se găsesc din belșug și nu erau valorificate până acum. Ați mâncat ciocolată cu gutui? Noi producem aici și așa ceva!”, spune, entuziasmată, Maria Carels, care, pentru viitor are în plan și deschiderea unei fabrici prin care să conserve fructele de pădure.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Cine e BOGPR, magnatul din spatele lui Călin Georgescu. Legătura cu Nicolae Guță
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță va fi incinerat! Iulian Vrabete, detalii despre ultima conversație cu artistul
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Zeci de balene eșuate pe o plajă din Noua Zeelandă, salvate de localnici și autorități