Prima pagină » Magazin » O proprietate a lui Cliff Richard, percheziționată de poliție, în urma unor acuzații de pedofilie

O proprietate a lui Cliff Richard, percheziționată de poliție, în urma unor acuzații de pedofilie

O proprietate a lui Cliff Richard, percheziționată de poliție, în urma unor acuzații de pedofilie
Poliția britanică a percheziționat o reședință pe care cântărețul Cliff Richard o deține în comitatul Berkshire, în cadrul unei anchete care a fost inițiată în urma unor acuzații de agresiune sexuală asupra unui minor, informează bbc.co.uk.

Poliția nu a operat nicio arestare, iar cântărețul Cliff Richard nu se afla în acea vilă în momentul percheziției.

Potrivit purtătorului de cuvânt al poliției, Matt Fenwick, acuzația datează din anii 1980 și vizează un adolescent din regiunea South Yorkshire care avea pe atunci vârsta de 16 ani.

Percheziția este realizată de poliția din South Yorkshire pe baza unui mandat judecătoresc și nu are legătură cu Operațiunea Yewtree.

Poliția din South Yorkshire spune că liderii acelei operațiuni – declanșată de Poliția Metropolitană pentru a cerceta sute de acuzații apărute în urma scandalului de pedofilie în care a fost implicat prezentatorul TV Jimmy Savile – au fost anunțați în legătură cu percheziția de joi.

Cliff Richard, în vârstă de 73 de ani, al cărui nume real este Harry Webb, este unul dintre cei mai de succes cântăreți britanici din toate timpurile.

Cântărețul Cliff Richard a dominat, alături de grupul său de backing vocals The Shadows, scena muzicală britanică din era pre-Beatles, în anii 1950 și începutul anilor ’60. Piesele sale s-au aflat în mod constant în fruntea topurilor muzicale din ultimele cinci decenii și i-au adus starului britanic numeroase premii și trofee. Discurile sale s-au vândut în peste 250 de milioane de copii pe plan mondial. În 1995, Cliff Richard a devenit primul artist pop care a fost ridicat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii în rangul de Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic.

El a reprezentat Marea Britanie de două ori la concursul Eurovision și a lansat, în 2013, cel de-al 100-lea album de studio din carieră, intitulat „The Fabulous Rock ‘n’ Roll Songbook” – la 54 de ani de la materialul său de debut, „Cliff”.