O soferiță a distrus un bar după ce a evitat o vulpe
O șoferiță din Marea Britanie a intrat cu mașina într-un local, după ce a virat brusc pentru a evita o vulpe care i-a ieșit în cale pe șosea, informează Daily Mail.
Femeia a distrrus terasa de lemn a restaurantului și a intrat cu mașina într-un perete exterior al acestuia, dărâmându-l.
Din fericire, incidentul s-a petrecut la ora 8.45 dimineața, când în local nu era niciun client. Înauntru se afla doar un barman de 52 de ani, care a rămas terifiat să se trezească cu un client „pe patru roți”, dar atât el cât și șoferița au scăpat fără nicio leziune.
„Îmi făceam un ceai și deodată am auzit o bubuitură, după care am văzut venind spre mine doar moloz și fragmente de cărămidă. Atunci a ieșit o femeie din mașină și mi-a zis că îi pare rău, că a evitat o vulpe care i-a ieșit în cale”, a povestit ospătarul.
Patronul a spus că va fi nevoit să închidă localul pentru trei luni, timp în care toate evenimente programe vor fi anulate, iar cei 14 angajați vor fi trimiși acasă în această perioadă. El estimează că prejudiciul se ridică la câteva mii de lire sterline.