O specie de melci de mare cu „penisuri de unică folosință”, descoperită de cercetători

Publicat: 13 02. 2013, 15:40
Actualizat: 01 02. 2019, 12:29

O specie de melci de mare hermafrodiți, care au oricum o viață sexuală destul de agitată, împing originalitatea până într-acolo încât se despart de organele lor sexuale după copulație, informează AFP.

După aceea, melcilor din această specie marină le crește un nou penis, iar ciclul reproducător poate fi reluat.

„Nu se cunoaște niciun alt animal care să copuleze de mai multe ori cu ajutorul unor astfel de «penisuri de unică folosință»”, afirmă cercetătorii japonezi într-un studiu consacrat ciudatei vieți sexuale a melcilor din specia Chromodoris reticulata.

Aceste moluște, ale căror corpuri sunt colorate în roșu și alb, au nevoie de doar 24 de ore între două acte sexuale pentru a desface un nou „penis juvenil”, comprimat în interiorul corpului, pentru a înlocui vechiul organ reproducător.

Studiul a fost publicat în revista Biology Letters, editată de Academia de Științe din Marea Britanie.

Melcii din această specie marină pot să realizeze această „performanță” de trei ori la rând, în trei zile consecutive, afirmă cercetătorii niponi.

Melcii din specia Chromodoris reticulata sunt hermafrodiți, altfel spus ei sunt înzestrați atât cu organe sexuale masculine, cât și feminine. Atunci când se reproduc, ei asigură simultan ambele roluri: fiecare eliberează spermă și o primește pe cea a partenerului, pe care o stochează pentru o fecundare ulterioară.

Există și alte animale sunt capabile să se despartă de o parte a corpurilor lor – coada la șopârle, pielea la anumite specii de șoareci – dar niciunul nu renunță astfel la penisul lor, afirmă cercetătorii japonezi.