O tânără a găsit în București, din întâmplare, Grădina secretă. În momentul următor, a luat decizia care poate schimba viața a mii de oameni
„Deconectare de la orice fel de ecrane, monitoare, relaxare.” Este un univers al plăcerii care se adaptează stărilor tale. „Poți colora oriunde, acasă, în parc, în aeroport, la birou când vrei să te relaxezi pentru câteva minute, în ceainării sau cafenele”. Este clipa de meditație, este clipa ta de sustragere din fața stresului. Și, de ce nu, cartea colorată de tine este obiectul de care ești mândru și pe care-l poți dărui prietenilor. Iată povestea Corinei Dorobanțu, liveincolors.ro.
Descoperirile esențiale din întâmplare
Undeva în toamna anului trecut, am găsit, pe rafturile unei librării, Grădina secretă (aveam să aflu mai târziu, una dintre cele mai cunoscute cărți de colorat pentru adulți). Habar n-aveam că există așa ceva. Am răsfoit-o, ilustrațiile sunt minunate, foarte atractive. Mi-am zis: „ce-ar fi să mă joc de-a coloratul?” Mi s-a părut fun ideea. Zis și făcut.
Coloratul, ceaiul de iasomie și lumânarea parfumată
M-am dotat cu creioane de colorat și cu carioci și m-am apucat de treabă, pardon, de joacă. Serile, după o zi plină la birou, mă delectam cu coloratul la o cană cu ceai de iasomie, în mireasma unei lumânări parfumate. De ziua mea, am primit cadou de la colegi, un vraf de alte cărți de colorat superbe. Jocul continuă!
În afara României e o adevărată nebunie
Am început să-mi postez „creațiile” pe Facebook, am primit reacții pozitive de la prieteni. La scurt timp, mi-au urmat exemplul și alte prietene.
Am intrat în tot felul de grupuri de gen pe Facebook și Instagram și am realizat că în afara României e o adevărată nebunie, în sensul frumos al cuvântului, cu cărțile astea.
Beneficiu: tiparul a fost chiar salvat
În feedul meu de știri, am dat peste foarte multe articole pe acest subiect în publicații de renume din afară. Fie vorbeau de beneficiile acestei activități, fie de felul în carte tiparul a fost chiar salvat prin tipărirea a milioane și milioane de exemplare de cărți de colorat în întreagă lume sau despre cum au crescut vânzările de creioane de colorat sau alte accesorii. Cărțile de colorat ale Johannei Basford s-au vândul în milioane de exemplare.
Liveincolors.ro, magazinul online
Așa a început să îmi înflorească în minte ideea unui magazin online dedicat cărților de colorat pentru adulți. Am început să mă documentez serios, să caut titluri noi, am luat legătură cu edituri din Marea Britanie, am făcut un business plan și iată-mă aici.
Liveincolors.ro este primul magazin online din România dedicat cărților de colorat pentru adulți cu aproximativ 200 de titluri în portofoliu, are cărțile pe stoc și pot fi livrate în maxim 2 zile (lucrătoare). Am ales cărți care să acopere o varietate cât mai mare de tematici. Ne-am uitat cu atenție și la calitatea cărților.
Avem cărți cu grădini secrete și păduri fermecate, cu animale de casă, cu animale sălbatice sau animale fantastice, cărți inspirate din filme sau cărți celebre (precum Urzeala Tronurilor sau Alice în Țara Minunilor), cărți cu mandale mai mult sau mai puțin complicate, cărți inspirate din lumea modei, cărți pentru iubitorii de călătorii, pentru iubitorii de artă, cărți cu tatuaje pentru cei care n-au avut curajul să-și facă unul adevărat, cărți pentru cei cărora le plac lucrurile vintage, dar și agende, jurnale cu pagini ce pot fi colorate și cărți poștale pe care să le colorezi și să le trimiți celor dragi.
Cei mai cunoscuți autori de cărți de colorat pentru adulți pe care îi avem pe rafturile virtuale ale magazinului nostru sunt Johanna Basford, Leila Duly, Carlo Stanga, Shan Jiang, Sarah Joon.
Nivelurile de dificultate sunt diferite, pentru o parte dintre titluri avem deja ilustrații din interiorul cărților astfel să poată să îți fie ușor să faci alegerea.
Poți găsi aici și accesoriile necesare activității de colorat, dar și cărți de colorat pentru copii. Am vrut să ne adresăm unui public cât mai divers. Siteul are un design atractiv care sper să placă mult celor ce vor poposi pe-aici.
DESPRE CELE CINCI REGATE MAGICE
Cele Cinci Regate Magice de Gizella Popescu s-a născut din pasiune pentru artă și genul fantasy și este, de fapt, prima carte de autor de acest fel, din România și va fi vandută exclusiv în primul magazin online dedicat cărtilor de colorat pentru adulți, liveincolors.ro.
Gizella a devenit fascinată de ideea realizării unei cărți de colorat, idee care i-a venit din pură întâmplare, văzand o prietenă artistă colorând, în zilele de iarnă. A văzut în această idee o oportunitate pentru a împărtăși arta sa cu alții, într-un mod diferit față de cum s-ar fi întâmplat cu un tablou, deoarece o carte de colorat oferă o interacțiune mult mai directă cu publicul.
Intuiția sa a fost corectă. Cartea a fost primită cu entuziasm de mulți oameni, care erau deschiși să trăiască arta la un nivel mai personal, pentru că aveau șansa de a-și exprima propria viziune.
Odată colorată, cartea va fi un obiect de colecție unic și magic, de care veți fi mândri
Cartea Cele Cinci Regate Magice se distinge printr-o poveste unică și o viziune artistică aparte, fără a încerca să copieze alte titluri ori artiști de succes din domeniu. Fiecare ilustrație a fost atent și special realizată pentru scopul cărtii, având în minte câte o poveste. Ilustrațiile sunt mai mult asemănătoare artei conceptuale și lucrul acesta face că această carte să iasă în evidentă imediat. În ea nu veți regăsi modele repetitive, ci desene artistice, cu o complexitate variată, care se pot transformă ușor în tablouri fantastice. Mai mult, puteți umple spațiile lăsate libere cu propriile texte ori desene, astfel încât povestea să vă reflecte personalitatea. Odată colorată, cartea va fi un obiect de colecție unic și magic, de care veți fi mândri.
În străinătate, chiar este un adevărat fenomen de câțiva ani buni
În 2013, Johanna Basford a vândut în întreaga lume peste 13 milioane de exemplare doar din Grădina Secretă, prima ei carte de colorat pentru adulți. Au urmat alte două, cu un succes la fel de mare: Pădurea fermecată și Oceanul pierdut. Și urmează să lanseze în curând alte două cărți: Junglă magică și Crăciunul Johannei.
Oferta de cărți de colorat pentru adulți este tot mai bogată și diversificată.
În promovarea cărților de colorat pentru adulți, se pune accent pe beneficiile activității de colorat: detașare față de grijile de zi cu zi, deconectare de la orice fel de ecrane, monitoare, relaxare. Beneficii ce vi le pot confirma și eu. Plus că poți colora oriunde, acasă, în parc, în aeroport, la birou când vrei să te relaxezi pentru câteva minute, în ceainării sau cafenele.
Coloratul îți pune imaginația la încercare, însă nu trebuie să fii foarte creativ, oricine poate colora.
În studii de specialitate, coloratul este recomandat ca activitate la meditație, iar psihologii drept activitate ce reduce anxietatea și stresul.