O tânără a murit după ce a fost sfâșiată de trei rechini, chiar sub privirile disperate ale părinților. Tatăl fetei: Iubea toate animalele. Este o ironie că a murit așa – FOTO

Publicat: 27 06. 2019, 14:28

Jordan Lindsey, din California, a fost atacată când făcea snorkeling lângă Insula Rose, scrie ABC News.

Părinții ei, care erau în vacanță cu ea, au mărturisit că au văzut rechinii cum se apropiau de ea și au strigat să o avertizeze, dar aceasta nu i-a auzit la timp. Cei trei rechini i-au smuls mâna dreaptă și au mușcat-o de mâna stângă, de picioare și de spate.

 

 

 

Tânăra a fost dusă la spital, unde a fost declarată decedată.

„Confirmăm că un cetățean american a murit în Bahamas din cauza rănilor suferite în urma unui atac al rechinilor pe 26 iunie”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

Trupul tinerei va fi supus unei autopsii, iar apoi transportat în California.

„Ne e deja foarte dor de ea. Era foarte iubitoare și iubea toate animalele. Este o ironie că a murit atacată de un rechin”, a spus tatăl fetei pentru NBC.