Prima pagină » Magazin » O televiziune din România va difuza filme rusești

O televiziune din România va difuza filme rusești

O televiziune din România va difuza filme rusești
Prima TV a anunțat vara cu filme "a la russe", difuzând din 2 iulie, în fiecare sâmbătă, de la ora 22:30, filme rusești de referință în cinematografia mondială, precum "Gară pentru doi", "Călina roșie" sau "Orașul Zero", sub deviza "vin rușii la PrimaTV".

Nominalizate la Oscar, la Cannes sau la Berlin, filmele care vin la Prima TV sunt de referință și au făcut istorie în întreaga lume, potrivit comunicatului televiziunii remis MEDIAFAX.

Astfel, sâmbătă 2 iulie, telespectatorii pot urmări povestea a doi necunoscuți care-și intersectează destinele într-o gară. Actorii Ludmila Gurcenko și Oleg Basilashvili realizează două interpretări memorabile iar regizorul filmului, Eldar Ryazanov, a fost nominalizat la Palme D’or pentru această peliculă.

Filmul „Gară pentru doi/ Vokzal dlya dvoikh” (1983) a fost produs de Mosfilm și în momentul în care a apărut pe ecranele din România a avut un succes neașteptat, cu cozi imense la casele de bilete. Într-o gară prin care oamenii trec purtându-și grijile, o femeie singură, trecută de prima tinerețe, așteaptă fără a mai spera mare lucru de la viață. Ea s-a obișnuit să vadă cum bucuriile vieții par să o ocolească, dar oprirea întâmplătoare a unui pasager care a pierdut trenul reușește să-i reaprindă focul stins al dragostei, oferindu-i speranța că își poate relua viața de la capăt și încă își mai poate găsi fericirea.

Pe 9 iulie, de la ora 22:30, va fi difuzat „Curierul” (Kuryer – 1987). Povestea unui adolescent care trăiește vremurile tulburi ale epocii Gorbaciov și care încearcă să își dea seama ce vrea de la viața lui reprezintă contrariul filmelor americane tipice cu adolescenți.

Ivan Mirosnikov încearcă să-și dea seama ce drum să urmeze, mai ales că nu urmează vreo facultate și serviciul militar de doi ani bate la ușă. Ca să-și omoare timpul, el își găsește o slujbă de curier la o gazetă din Moscova și totodată o cunoaște pe Katya, fiica rebelă a unui profesor universitar.

„Orașul Zero/ Gorod Zero” (1989) este comedie neagră, ciudată, cu o nominalizare la premiile Oscar, precum și cu mai multe premii la Festivaluri de filme din întreaga lume (Chicago, Valladolid, Bergamo) și va fi difuzată de Prima TV, sâmbătă, 16 iulie.

Filmul prezintă povestea unui inginer, responsabilul unei linii de producție la o fabrică din Moscova. Acesta ajunge într-un orășel pentru a-i prezenta unui beneficiar noile dimensiuni ale unei piese. În acest oraș, însă, toți par a fi nebuni – o secretară lucrează dezbracată, un grup de persoane îl ia pe inginer drept solist rock’n’roll și, în plus, este martorul unui suicid.

Pe 23 iulie, tot de la ora 22:30, nostalgicii pot vedea „Călina roșie/ Kalina Krasnaya” (1975) al celebrului Vasili Shukshin care a fost scenarist și regizor al acestei pelicule.

Filmul, care a fost apreciat la Festivalul de la Berlin, spune povestea lui Egor, un fost pușcăriaș, care pleacă în satul unei femei cu care corespondase cât a fost închis, încercând să nu se mai întoarcă la vechea sa existență.

Pe 31 iulie, de la aceeași oră, telespectatorii pot urmări „Romanță la birou/ Sluzhebnyy Roman” (1977), o comedie romantică, realizată, într-un stil propriu de același Eldar Ryazanov care a realizat și filmul „Gară pentru doi”.