În Republica Moldova, Kanal D vrea să difuzeze aceleași programe pe care le difuzează și în România, au declarat surse pentru MEDIAFAX.
Astfel, societatea Dogan Media International SA, care deține licența audiovizuală prin satelit a Kanal D, a solicitat Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) modificarea licenței sale, pentru a putea emite și în Republica Moldova.
Solicitarea Kanal D de extindere a difuzării programului său în Republica Moldova ar urma să fie analizată în ședința CNA de joi.
Grupul Dogan din Turcia a intrat pe piața de televiziune din România în ianuarie 2007, când televiziunea Kanal D a primit o licență audiovizuală de la CNA. Kanal D a început să emită din februarie 2007.
Acționarii Dogan Media Internațional SA sunt: Dogan TV Holding A.Ș din Turcia – 99,99997% și Rukiye Sevda Boduroglu – 0,00003%.