O universitate din Japonia a MODIFICAT rezultatele la admitere, pentru a nu le permite FEMEILOR să urmeze cursurile instituției
După ce presa a scris despre discriminare, Universitatea de Medicină din Tokyo a prezentat un raport care arată că testele scrise pentru posibilele studente includeau numeroși factori discriminatori împotriva femeilor. Astfel, notele în cazul lor erau modificate în scădere încă din 2006, scrie Bloomberg.
Chiar dacă femeile obțineau toate punctele la examenul scris, acestea „reușeau” să atingă doar 80 din cele 100 de puncte. Universitate, una din cele mai prestigioase școli private de medicină din Japonia, adăuga punctele în contul candidaților de sex masculin, care dădeau examenul în cel mult trei ani de la data absolvirii liceului. Pe de altă parte, fetele nu primeau niciun punct.
„Cele mai mari regrete”
Oficialii au spus că nu știau despre aceste discriminări, care au ieșit la iveală în timpul unei anchete privind manipularea rezultatelor fiului unui fost ministru al Educației.
„Am fost siderat să aflu așa ceva”, a declarat Tetsuo Yukioka, director al universității, pentru reporterii japonezi. El și-a manifestat „cele mai mari regrete” vizavi de situația dată.
Episodul rușinos a generat indignare în Japonia, unde guvernul dorește o mai bună PROMOVARE a femeilor în câmpul muncii pentru a contrabalansa scăderea populației. Shinzo Abe, premierul nipon, a transformat „Womenomics” într-o temă largă de dezbateri, încurajând femeile să „strălucească” pe piața muncii.
Din păcate, femeile însumau doar 21% dintre doctori în 2016, potrivit unei analize GEBCO (Gender Equality Bureau Cabinet Office).
„Comunitatea medicală este preponderent macho„, a declarat Nobuko Kobayashi, partener al firmei de consultanță AT Kearney. „Există o cultură bine împământenită, în care bărbații joacă rolul principal și femeile doar unul secundar”.
„Angajatorii nu ar trebui să le PENALIZEZE pe femei atunci când IES din câmpul muncii, ci să le integreze cu înțelegere, în momentul revenirii lor„, a mai spus Kobayashi.