O vedetă trece a doua oară printr-un ”coșmar”: ”Este cea mai groaznică experiență a vieții mele”
Kim Kardashian și soțul ei, rapperul Kanye West, așteaptă al doilea lor copil în decembrie anul acesta.
Pe site-ul său de socializare vedeta a mărturisit: „Voi fi realistă! Pentru mine sarcina este cea mai groaznică experiență a vieții mele!” ‘!LOL! Nu mă bucur de niciun moment și nu le înțeleg pe cele care spun că este o bucurie. S-ar putea să fie din cauza pântecelui umflat, a durerilor de spate sau pur și simplu a minții mele închise care vede cum corpul meu ia amploare și nimic nu mă mai cuprinde”, a adăugat ea.
„Lumea nu spune anumite lucruri despre ceea ce se întâmplă când ești gravidă sau despre perioada de după. Îți spune cineva că, de exemplu, trebuie să folosești scutece două luni după aceea? !LOL! !Nu mi-a spus nimeni așa ceva!”, a continuat Kardashian, citată de Agerpres.
Iar pentru a nu suscita critici vedeta a încheiat: „De fapt toate acestea merită din plin pentru că la urmă voi avea un bebeluș încântător. Astfel încât pentru toate plângerile mele voi fi răsplătită 100 la sută și chiar mai mult”.