O vedetă TV divorțează după zece ani de mariaj : „Când doi oameni nu se mai înțeleg, e mai bine să se despartă”
Mariajul Roxanei Ciuhulescu a ajuns la final. Fosta vedetă TV și soțul său, Mihai, pornesc pe drumuri separate după 10 ani de mariaj. „Uneori și poveștile de dragoste se încheie, așa cum este și cazul meu. Drumul meu a luat o altă direcție, decât direcția lui Mihai. Când doi oameni nu se mai înțeleg și nu pot găsi o cale comună de comunicare, e mai bine să se despartă, decât să arate copilului lor latura nefericită a vieții”, a scris Roxana Ciuhulescu pe blogul personal.
Cei doi au mai fost la un pas de despărțire în urmă cu câțiva ani, dar atunci au hotărât să mai dea o șansă relației lor. Acum, ruptura pare definitivă.
„În consecință, după 10 ani, am decis împreună să punem punct căsniciei. În ce mă privește, îmi voi continua viața, dedicându-mă creșterii fetiței noastre și hobby-urilor cu și fără motor care mă definesc ca persoană.
Acestea sunt singurele declarații pe care le dau despre acest subiect. În speranța că îmi va fi respectat dreptul la viată personală, rog toți colegii din presă să înțeleagă că am dreptul la intimitate.
Vă doresc să aveți parte de tot ce nu puteți cumpăra cu bani: sănătate, fericire și dragoste”, a adăugat Ciuhulescu.