Oamenii nu sunt singurii care au imaginație. Ce animal poate distinge realitatea de ficțiune

Capacitatea de a recunoaște atunci când ceilalți dețin convingeri eronate a fost văzută, dintotdeauna, drept o trăsătură esențială a dezvoltătii cognitive a oamenilor. Încă din copilărie, până la vârsta de cinci ani, omul își dezvoltă conștiința. Marchează, practic, începutul acestei aptitudini umane de a înțelege gândurile și emoțiile celorlalți, un lucru esențial în stabilirea relațiilor interumane. În același timp, permite omului să îi păcălească pe ceilalți când vine vorba de mistificarea realității. Inabilitatea de a detecta ceea ce gândesc sau simt ceilalți este un semn timpuriu al autismului.

De-a lungul anilor, studiile au arătat că maimuțele sunt înzestrate când vine vorba de a înțelege ce își dorește sau ce știe celălalt. Însă, când vine vorba de a percepe ce este în capul celeilalte ființe, chiar și atunci când acele gânduri sunt false, maimuțele nu au dat dovadă de aceeași capacitate. Capacitatea de a detecta credințele neadevărate presupune înțelegerea faptului că nu tot ceea ce se află în mintea noastră își are un corespondent în realitate.

„Înseamnă înțelegerea faptului că există o lume mentală distinctă de lumea propriu-zisă”, spune Tomasello, coautorul unui studiu realizat alături de cercetători de la Universitatea Duke, Universitatea Kyoto și Institutul Max Planck de Antropologie Evolutivă, care a apărut într-o revistă de specialitate.

Maimuțele care au luat parte la studiu au fost puse să se uite la două filmulețe scurte. În primul, este înfățișată o persoană într-un costum King Kong care se ascunde într-unul din cele două căpițe cu fân prezente, în timp ce un bărbat privește întreaga scenă. Apoi, bărbatul iese pe ușă, în timp ce atenția nu mai este îndreptată asupra celui îmbrăcat în costumul King Kong, care dispare și el. În final, bărbatul reapare și încearcă să îl găsească pe cel deghizat în King Kong.  

Cel de-al doilea filmuleț este similar, cu excepția faptului că bărbatul se reîntoarce în scenă pentru a recupera o piatră și îl vede pe cel deghizat unde e ascuns. Însă, cel îmbrăcat în costum furase piatra până să fie văzut.

Pentru a trece testul, maimuțele trebuie să prevadă că bărbatul, la întoarcerea sa, va căuta obiectul unde l-a văzut ultima oară, chiar dacă ele știu că nu mai e în același loc. În ambele cazuri, maimuțele și-au fixat privirea către locul unde bărbatul văzuse ultima dată piatra, sugerând că se așteaptă ca el să creadă că este tot acolo.

Rezultatele, în cazul lor, sunt asemănătoare cu cele obținute în urma experimentelor desfășurate cu copii care nu au împlinit doi ani.  Astfel, acest lucru ne arată că abilitatea sus-menționată nu le aparține doar oamenilor.