Oana Zăvoranu este internată la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală
Oana Zăvoranu este internată de luni seară la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, unde a fost adusă cu o ambulanță SMURD, au declarat marți pentru MEDIAFAX surse medicale.
Potrivit surselor citate, Oana Zăvoranu era intubată când a fost adusă la Spitalul de Urgență Floreasca.
Familia Oanei Zăvoranu a solicitat spitalului să nu dea informații despre starea de sănătate a acesteia.
Sursele citate au precizat că Oana Zăvoranu este în prezent în stare stabilită, fiind în continuare la Terapie Intensivă.