Obiectul misterios găsit de o persoană pe o plajă, folosit apoi ca element de decor printre flori, s-a dovedit a fi extrem de periculos
O persoană din orașul Pine Knoll Shores a descoperit recent un „obiect ciudat”, pe care l-a dus acasă și l-a așezat în curte, între flori, ca element de decor, trasnmite FOX News.
După o vreme, din obiectul respectiv a început să iasă fum, iar proprietarul casei a chemat, îngrijorat, pompierii.
Aceștia au descoperit că era vorba despre un tip de proiectil militar cu fosfor.
O unitate specială a US Marine Corps a fost chemată pentru a neutraliza obiectul.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului.