Prima pagină » Magazin » Oferta de job pe care o adolescentă a primit-o de la o agenție de recrutare și care a înfuriat-o pe mama ei

Oferta de job pe care o adolescentă a primit-o de la o agenție de recrutare și care a înfuriat-o pe mama ei

Oferta de job pe care o adolescentă a primit-o de la o agenție de recrutare și care a înfuriat-o pe mama ei
Adolescenta a primit un telefon de la agenția de recrutare

O agenție de recrutare din Germania i-a recomandat unei tinere în vârstă de 19 ani să lucreze într-un bordel, scrie The Daily Mail.

Scrisoarea prin care tânăra a fost anunțată că ar fi un post de chelneriță disponibil într-un bordel din „districtul roșu”, din orașul Augsburg, Bavaria, a venit fără nicio înștiințarea prealabilă, notează sursa. În mod normal, agenția îi sună în prealabil pe aplicanți pentru a le oferi mai multe detalii despre joburile recomandate, detaliile fiind trimise ulterior.

Fata de 19 ani a povestit pentru presa germană că mama sa a țipat în momentul în care a aflat că fiicei sale i s-a propus să servească băuturi într-unul dintre cele mai mari bordeluri din oraș, în condițiile în care tânăra avea experiență de menajeră.

Agenția condusă de Roland Furst i-a cerut scuze clientei. „Nu am recomanda niciodată locuri de muncă în domeniul prostituției. Știam doar că respectivul local este localizat în districtul roșu”, a precizat Furst.

Altor opt persoane le-a fost recomandat postul de chelneriță la respectivul local, însă agenția a precizat că acestea au fost înștiințate telefonic înainte de a primi detaliile prin poștă.