Olivia Wilde este însărcinată cu primul ei copil
Actrița Olivia Wilde, care poate fi văzută în prezent pe marile ecrane în filmul „Rush: Rivalitate și adrenalină”, este însărcinată cu primul ei copil, informează reuters.com.
Olivia Wilde, în vârstă de 29 de ani, este logodită cu actorul Jason Sudeikis, star al emisiunii de televiziune „Saturday Night Live” și distribuit recent în pelicula „Noi suntem familia Miller/ We’re the Millers”.
Cei doi s-au cunoscut în 2011 pe platoul de filmare al emisiunii „Saturday Night Live” și s-au logodit în ianuarie anul acesta.
La începutul acestui an, Olivia Wilde a declarat pentru revista Marie Claire că ar fi încântată să formeze o familie cu Jason Sudeikis, spunând despre acesta că „este grozav cu copiii”. „(…) sunt deschisă cu privire la numărul lor, dar trei copii sună ca o mică petrecere”, a spus Olivia Wilde.
Ambii actori au mai trecut prin experiența căsătoriei – Jason Sudeikis cu scenarista de televiziune și producătoarea Kay Cannon, de care a divorțat în 2010, și Olivia Wilde cu producătorul Tao Raspoli, fiul prințului italian Dado Ruspoli, de care a divorțat în 2011 -, dar nu au avut copii din aceste relații.
În afara rolurilor din serialul „Dr. House” și din SF-ul „Tron: Moștenirea/ Tron: Legacy”, Olivia Wilde a putut fi văzută recent pe marile ecrane în thrillerul SF „Cowboys & Extratereștri/ Cowboys & Aliens” și în drama „3 zile de coșmar/ The Next Three Days”.
Jason Sudeikis a mai putut fi văzut în filme precum „Campania/ The Campaign” (2012), „A Good Old Fashioned Orgy” (2011), „Concediu de la căsnicie/ Hall Pass” (2011), „Șefi de coșmar/ Horrible Bosses” (2011) etc.