Omul care „gustă” harta metroului din Londra

Publicat: 21 11. 2013, 09:35
Actualizat: 29 07. 2014, 19:18

James Wannerton susține că fiecare stație de metrou din Londra are gust de mâncare. Astfel, stația Tottenham Court Road are gust de cârnați și ouă, iar gura de metrou Kilburn are gust de carne putredă, scrie BBC, care prezintă povestea acestui om cu un talent neobișnuit.

Bărbatul suferă de sinestezie, o afecțiune neurologică din cauza căreia creierul face tot felul de conexiuni între simțuri. Sursa citată scrie că, atunci când aude numele unei stații de metrou, James Wannerton simte imediat și gustul unui preparat.

Pentru a-i determina și pe ceilalți să înțeleagă felul în care se manifestă afecțiunea nobișnuită de care suferă, britanicul a refăcut harta metroului din Marea Britanie într-un mod inedit.

„Tot ceea ce am făcut a fost să înlocuisc numele stației cu felul de mâncare al căui gust îl simt atunci când aud numele stației respective. Această hartă îi poate ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine ce înseamnă sinestezia”, a spus James Wannerton.