Prima pagină » Magazin » Omul de Neanderthal era dreptaci și avea un limbaj dezvoltat

Omul de Neanderthal era dreptaci și avea un limbaj dezvoltat

Ar putea fi cea mai IMPORTANTĂ DESCOPERIRE a MILENIULUI. Este bazată pe cercetările începute...

Cei mai mulți neanderthalieni erau dreptaci, lucru care ar putea însemna că stăpâneau tainele limbajului vorbit, se arată într-un studiu citat de Daily Mail.

Folosirea unei mâini dominante este o caracteristică exclusivă a omului evoluat, care presupune împărțirea funcțiilor cerebrale între cele două emisfere ale creierului.

Emisfera stângă este responsabilă de partea dreaptă a corpului și are un rol extrem de important în funcția limbajului.

Există puține fragmente de schelete de om preistoric pe care cercetătorii să le poată analiza.

SURSA FOTO: MEDIAFAX FOTO/AFP

Unul dintre ele a fost descoperit în 1957 în Franța, iar după două decenii în care au analizat fragmentele de oase, oamenii de știință au emis teoria care a fost acum confirmată de oamenii de știință coordonați de profesorul Frayer de la Universitatea din Kansas.

Aceștia au avut la dispoziție fragmente de mandibulă, de claviculă, humerus, radius și ulnă de la 89% din fosilele descoperite până acum pe teritoriul Europei, adică 16 din 18 schelete.

Analizarea acestora a dus la concluzia că fragmentele care proveneau de pe partea dreaptă a scheletelor erau mai dezvoltate, semn că omul preistoric era dreptaci.

Recomandarea video

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol a lăsat totul la vedere! Cât de bine arată la 45 de ani! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile