OMUL PEȘTERII: a renunțat la viața modernă și trăiește în sălbăticie de 12 ani
Un documentar scoate la iveală viața incredibil de simplă pe care un bărbat a ales să o trăiască în ultimii 12 ani, scrie Daily Mail.
În 2000 Daniel Suelo, acum în vârstă de 51 de ani, și-a lăsat ultimii săi bani-30 de dolari, într-o cabină telefonică și a plecat în ținuturile aride din Utah, Statele Unite, pentru a începe o nouă viață, departe de civilizație.
Stilul său de viață i-a inspirat și pe alți americani afectați profund de criza economică, determinându-i să-i calce pe urme și să apuce calea sălbăticiei.
Mark Sundeen, autor și prieten al lui Daniel, a scris povestea noii sale vieți, după ani întregi de observație. Sundeen, autorul cărții intitulate „Omul care a renunțat la bani”, a recunoscut că pierduse legătura cu Suelo de ceva vreme, iar atunci când a auzit că acesta a apucat calea pustietății s-a gândit că amicul său „și-a pierdut mințile”.
Apoi, odată cu evoluția crizei economice, scriitorul a început să înțeleagă sistemul de gândire al lui Daniel. Ideea de la care a pornit Suelo era aceea că un om care trăiește lipsit de beneficiile vieții moderne nu simte impactul recesiunii, spre deosebire de un american obișnuit, care are toate șansele să sufere un șoc.
„Sistemul economic este prea mare ca să îl putem controla, astfel că ajungem să devenim sclavii lui, în atât de multe moduri. Mai mult, ne simt prea neputincioși ca să mai schimbăm ceva”, a spus Mark Sundeen.
Personajul cărții sale a renunțat la bani, documente și chiar la numele din buletin, Shellabarger, pe care l-a înlocuit cu echivalentul spaniol al cuvântul „sol”- Suelo. „Nu primesc bani și nici nu fac troc. Nu iau indemnizație sau ajutor de la stat. Folosesc numai ceea ce există deja în natură sau ceea ce au aruncat ceilalți”, își explică Daniel Suelo opțiunea.
Din anul 2000 bărbatul a locuit sub cerul liber, în peșteri, a dormit în sate, găzduit de oameni străini. Vreme de câțiva ani a trăit într-o peșteră care măsura 60 de metri dintr-un capăt în altul și înaltă de 15 metri, aflată într-un masiv din Parcul Național Arches, din Utah.
Aici și-a amenajat o adevărată locuință, în care a găzduit orice alpinist care a trecut prin zonă. Cei care i-au trecut pragul au fost întâmpinați cu semințe de cactus, flori de câmp sau orice alt lucru cu care el se hrănea.
Născut într-o familie creștină, extrem de conservatoare, Daniel și-a împins credința la extrem, pe măsură ce a înaintat în vârstă.
În timpul facultății și-a dat seama că banii și diferențele pe care le formează între cei care îi dețin și cei care nu au deloc, reprezintă nu doar un lucru necreștinesc, ci și unul extrem de greșit.
„Vrea ca trecerea lui pe pământ să lase cea mai mică urmă asupra mediului înconjurător și ca gestul său să aibă cel mai mare impact asupra lumii. Scopul său în viață este să ia cât mai puțin și să ofere cât mai mult”, a declarat, pentru presa americană, cel mai bun prieten al său.
O singură abatere de la traiul neconvențional a avut Daniel în toți acești ani. În 2001, a încasat un cec de 500 de dolari, bani pe care în loc să îi returneze, i-a cheltuit pentru a se plimba la bordul unei mașini de lux.
După acel moment, Daniel s-a întors la viața din sălbăticie, îngroșând rândurile celor care au renunțat la traiul modern de bunăvoie.