Orașul în care primești amendă dacă te încalci spațiul celorlalți în transportul în comun

Publicat: 11 06. 2017, 22:15
„Manspreading”, așa cum este numit în limba engleză obiceiul de a ocupa mai mult decât spațiul alocat propriului loc în locuri publice, a fost interzis în Madrid, iar Compania Muncipală de Transport din capitala spaniolă a anunțat recent noua regulă. Autoritățile au clarificat că măsura este perfect legală și că aceasta a fost luată după consultarea cu grupurile care se ocupă de respectarea drepturilor de gen și a politicilor de diversitate. 
 
În anunțul public Compania spaniolă de transport a subliniat că această idee a venit după o propunere a grupului femeilor și mamelor din Madrid, numite Mujeres en Lucha y Madres Estresadas.
 
Astfel, un semn îi va înștiința pe pasageri că fie respectuoși cu spațiul celorlalți și va fi postat la vedere, alături de celelalte reguli ilustrate precum cele referitoare la folosirea căștilor sau la interzicerea fumatului.